Cunoscut sub numele de “Floreasca”, este un simbol al devotamentului și angajamentului față de sănătatea populației românești, având o istorie bogată care începe acum 90 de ani.
In urmă cu 90 de ani, Spitalul Clinic de Urgență București (“Floreasca”) a luat ființă prin inițiativa și susținerea nemijlocită a Reginei Mamă Elena a României. Pe atunci, Majestatea Sa era implicată direct în organizarea și sprijinirea dispensarului din cartierul Floreasca, destinat populației defavorizate. Aceasta a dorit înființarea unui spital dedicat urgențelor medicale, întrucât în anul 1933, Regele Mihai I al României suferea de apendicită și a fost operat la Florența, în Italia.
Astfel în 1934, o echipă de oameni cu suflet mare: Dr. Constantin Deculescu – Secretar general al Ministerului Sănătății, responsabil de domeniul sănătății publice, Prof. Dr. Nicolae Minovici – Directorul Salvării, Prof. Dr. Iacob Iacobovici – Șeful Secției Chirurgicale de la Spitalul Brâncovenesc și, nu în ultimul rând, D. R. Ioanițescu – Ministrul titular al Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale au luat decizia de a înființa Spitalul de Urgență.
“Ideea înființării unui spital de urgenţă, spunea doctorul, Nicolae Minovici în discursul de inaugurare, ne-a preocupat imediat după război…. Ne-am decis să înfiinţăm acest serviciu de urgenţă bazaţi pe următoarele constatări făcute pe baza statisticilor întocmite. Într-adevăr, statisticile anuale ale Societăţii de salvare în timp de 27 de ani ne arată că din 100 de intoxicaţii, graţie ajutorului dat numai de Salvare şi intervenţiei ei rapide, 80-90% sunt salvaţi, pe când în ceea ce priveşte accidentele care au nevoie de intervenţii chirurgicale imediate, la cap, la torace, abdomen sau membre, mortalitatea este de aproape 70-80% neexistând după-amiaza şi noaptea un spital disponibil în activitate continuă. Spitalul acesta nu e făcut în spirit de a concura pe celelalte, din contră le completează şi se pune la dispoziţia tuturor chirurgilor şi bolnavilor pentru un ajutor eficace şi urgent”.
Graţie spiritului de organizare al doctorului Nicolae Minovici, spitalul a fost utilat cu cea mai modernă aparatură de pe atunci şi aceasta tot graţie mijloacelor sale miraculoase, căci, deşi la cererea lui, Primăria şi Asigurările sociale s-au înscris cu subvenţii de câte un milion, iar Poşta cu cinci sute de mii de lei, numai Ministerul Sănătăţii şi-a depus cotizaţia. Mai mult încă, Primăria a refuzat să ofere gratuit apa şi lumina. Spitalul de urgenţă care era administrat de Societatea de Salvare funcţiona începând de la ora 14 până dimineaţa la ora 6, dar aceasta nu însemna că dacă era adus un accidentat grav, nu era primit şi în afara acestor ore. Direcţia tehnică a Spitalului de urgenţă a fost încredinţată chirurgului Profesor Dr. Iacobovici, ajutat de şapte medici chirurgi, şapte interni studenţi în medicină sau chiar medici care nu-şi terminaseră internatul, surori de caritate şi personal sanitar auxiliar. Întregul personal medical lucra gratuit şi era la dispoziţie la orice oră din noapte ar fi fost solicitat. De asemenea, Spitalul de Urgenţă era pus şi la dispoziţia Facultăţii de medicină pentru studenţii ce doreau să-şi completeze cunoştinţele medicale de chirurgie.
De-a lungul decadelor, Spitalul Clinic de Urgență București a evoluat și s-a adaptat cerințelor și progreselor medicale, devenind un centru de excelență în îngrijirea pacienților cu afecțiuni de urgență. Cu personal calificat și echipamente moderne, sprijinit de o tradiție de devotament față de pacient, instituția continuă să își îndeplinească misiunea de a salva vieți și de a promova sănătatea în comunitatea locală. Cu un spirit de sacrificiu și o viziune îndrăzneață, acești pionieri au pus bazele unei instituții care avea să devină un pilon esențial al sistemului medical românesc.
“Totdeauna și tuturor gata pentru ajutor”
Prof. Dr. Nicolae Minovici (1868-1941)